Regimul Oshawa este o dieta macrobiotica inventata de George Ohsawa (1893-1966) pentru a descrie o filosofie de viata, sanatate si vindecare. Macrobiotica inseamna un stil de viata si este cel mai bine descrisa ca mod de viata in conformitate cu principiile yin şi yang.
In cartea sa – Zen Macrobiotic – dr. Oshawa descrie 12 principii ale filosofiei yin si yang. Pe cel mai simplu nivel, asta inseamna ca oamenii consuma alimente care ii mentin in echilibru cu mediul in care traiesc (de exemplu, intr-un climat cald – yang – , sunt consumate mai mult alimente reci, care nu necesita preparare – yin – si invers). Oshawa schiteaza 10 etape ale dietei macrobiotice Zen in care fiecare etapa devine mai restrictiva. Dieta este indicata pentru a depasi toate formele de boala.
Mai recent, macrobiotica a ajuns sa insemne un regim dietetic utilizat atat in slabire cat si in prevenirea si tratarea multor boli. Dieta macrobiotica este defapt termenul generic pentru mai multe diete care variaza de la restrictii moderate la cele mai severe. Dieta severa consta in consumul exclusiv de boabe intregi de cereale, in timp ce dieta moderata permite si anumite tipuri de legume, fructe si supe.
In dieta macrobiotica standard toate alimentele recomandate sunt de preferinta cultivate ecologic si minim prelucrate; sunt evitate multe alimente, incluzand carnea de orice fel, grasimile animale, ouale, produsele lactate, zaharul rafinat precum si toate alimentele care contin indulcitori artificiali sau alti aditivi chimici. Este descurajat consumul de alimente modificate genetic, produse conservate, prelucrate sau congelate.
Regimul Oshawa consta in 5 categorii de alimente:
– Cereale integrale (40 – 60%);
– Legume – crude sau murate (20 – 30%);
– Fasole si alge (5 – 10%);
– Supe (de legume, alge, cereale, fasole);
– Bauturi: ceaiuri traditionale, orice apa de buna calitate (pura, de izvor); sunt interzise sucurile de fructe, cafeaua, ceaiurile cu arome stimulante si bauturile alcoolice.
Alimentele ocazionale includ fructe, peste alb, seminte si nuci.
Medicul George Oshawa (cunoscut, de asemenea, ca Nyoti Sakurazawa) a perfectat o serie de diete, in principal bazate pe cereale. Cea mai renumita dintre acestea este dieta numarul 7 Oshawa sau simplu, dieta Oshawa. Ea dureaza 10 zile si este compusa numai din cereale Yang: grau si orez integral, orz, ovaz, mei si hrisca.
Graul este un aliment Yang bogat in vitaminele A, B1, B2, B5, B6, D, E, K, PP si minerale: calciu, magneziu, potasiu, zinc, cupru etc. Poate fi consumat ca terci de grau (din faina integrala de grau), ca paine/turtite (vezi reteta) sau fiert timp de 10 minute in apa si apoi copt cu putina sare in tigaie, fara ulei, doar putina apa.
Reteta painita din grau – aproximativ 500 g faina integrala de grau, o lingurita sare grunjosa si 150 ml apa;
Doi pumni de grau spalat si uscat se piseaza pana se obtine o faina fina si omogena. Se amesteca faina obtinuta cu o lingurita de sare si putina apa, pana se obtine consistenta dorita. Aluatul obtinut se imparte si se fac turtite care se coc bine, pa ambele parti, in tigaie fara ulei, la foc mic.
Orezul integral – contine vitaminele A, B1, B6 si minerale: calciu, fosfor, potasiu, magneziu; este un aliment energetic recomandat in procesele de crestere si reparare a organismului. De asemenea, are un usor efect hipotensor, motiv pentru care este indicat in prevenirea impotentei vasculare si alte complicatii ale hipertensiunii. Se consuma sub forma de pilaf simplu: 100 g orez integral/brun spalat si jumatate de lingurita de sare grunjoasa se fierb timp de 10 -15 minute in 300 ml apa.
Meiul – este o cereala complexa, bogata in minerale precum fosfor, calciu, magneziu, potasiu, zinc si vitamina A in cantitati mari. Este folosit mai mult ca un aliment-medicament recomandat in recuperare, astenie, infectii urinare, impotenta si tulburari psihice.
Hrisca – foarte pretioasa in aceasta dieta, din punct de vedere al polaritatii energetice, hrisca este „cea mai Yang” dintre toate cerealele. Usor de digerat si foarte gustoasa, este recomandata in tratamentul impotentei vasculare, intoxicatie cu alcool sau tutun, precum si in prevenirea sclerozei la batrani. In plus, este un important aliment-medicament in tratamentul cancerului, consumul mare de hrisca tinand in frau dezvoltatea celulelor canceroase.
In dieta macrobiotica, alimentul de baza il constituie cerealele, completate cu alte alimente precum legume sau fasole.
Desi gama de alimente variaza, dieta macrobiotica este in general scazuta in energie, proteine si grasimi. De asemenea, este susceptibila a fi saraca in vitamina D, acid folic, vitamina B12, riboflavina, calciu si fier. Chiar daca sustinatorii macrobioticii prezinta dieta ca un mijloc de combatere a cancerului, studiile medicale arata altfel, fiind raportate cazuri clinice de malnutritie si deficit de crestere la copii, in timp ce in cazul pacientilor cu boli autoimune este accelerata pierderea in greutate si asa alarmanta, cauzand alte complicatii medicale si nutritive.