Vergeturile (striatii ale pielii) sunt niste dungi rosii sau sidefii aparute pe piele, mai ales pe coapse, sani, fese si abdomen, de cele mai multe ori din cauza extinderii bruste si masive a pielii, cand fibrele se intind la maxim si se rup.

Vergeturile pot fi de 2 tipuri: cele rosiatice – nou-aparute si care au sanse sa dispara, si cele mature, de culoare alb – sidefie, care sunt permanente.

Se estimeaza ca vergeturile apar la 90% dintre femeile gravide (la nivelul coapselor, abdomenului si sanilor, mai ales dupa a sasea luna de sarcina), la 70% dintre adolescenti (datorita dezvoltarii accelerate in timpul cresterii) si la 40% dintre sportivi (ca urmare a antrenamentelor dificile sau a consumului de steroizi).

Factorii care duc la aparitia vergeturilor nu sunt in totalitate cunoscuti. Se spune ca vergeturile sunt cauzate de intinderi ale pielii. In mod normal pielea este destul de elastica, dar cand intinderea are loc brusc, fibrele elastice se rup, lasand in urma vergeturile. Printre factorii favorizanti ai vergeturilor se numara: tulburarile bruste de greutate, factorul genetic (predispozitie la aparitia vergeturilor), disfunctii hormonale, o hipersecretie a glandelor suprarenale (nivelul crescut de cortizol scade productia de colagen si fragilizeaza astfel dermul).

Cateva sfaturi pentru prevenirea vergeturilor

– evitati variatiile bruste de greutate (slabit rapid sau acumulare rapida de kilograme); – adoptati o alimentatie echilibrata, bogata in vitamine si minerale; – consumati zilnic cel putin 2 litri de apa; – evitati expunerea indelungata la soare, pentru ca radiatiile solare slabesc fibrele de colagen; – practicati exercitii fizice regulate si evitati stresului; – masati zonele predispuse la vergeturi cu lotiuni hidratante pentru imbunatatirea circulatiei sangvine locale; – barbatii trebuie sa evite fortarea dezvoltarii musculare (steroizii predispun la vergeturi).

Tratamentul vergeturilor

Desi vergeturile nu reprezinta un risc pentru sanatate, sunt destul de deranjante din punct de vedere estetic.

Trebuie precizat de la inceput ca vergeturile nu dispar niciodata definitiv, ele pot fi insa estompate, prin diverse metode si tratamente obtinandu-se o atenuare semnificativa a acestora.

Peelingul chimic – se efectueaza de catre medicul dermatolog sau chirurgul plastician si consta in inlaturarea stratul superficial al pielii, ramanad celulele pofunde, care vor da pielii un aspect mai frumos. Deasemenea, peelingul chimic stimuleaza sinteza colagenului, imbunatatind textura pielii.

Tratamentul cu laser – amelioreaza semnificativ aspectul vergeturilor daca acestea sunt in faza incipienta, de culoare rosiatica. Sunt necesare cel putin 4 sedinte de tratament, la un interval de o luna – o luna jumatate.

Tratamentul cu raze ultraviolete – are rol cicatrizant si este folosit pentru a grabi evolutia vergeturilor catre forma alb – sidefie.

Tratamentul cu ultrasunete – este eficient in diminuarea vergeturilor datorita actiunii defibrozante a ultrasunetelor.

Operatia estetica – consta in eliminarea efectiva a zonei lezate, unindu-se marginile sanatoase, de pe o parte si de alta a vergeturii. Acest procedeu este recomandat doar in cazul vergeturilor mici, de preferinta unice intr-o zona.

Cremele si lotiunile din comert – nu au efec asupra disparitiei vergeturilor insa ajuta pielea sa-si recastige fermitatea si elasticitatea. Dintre acestea, cele mai indicate sunt cremele naturiste pe baza de aloe vera si ulei de masline, cu ajutorul carora se maseaza zilnic zonele cu vergeturi.

Tratamente naturiste pentru vergeturi

– se aplica pe zonele cu vergeturi comprese caldute cu decoct mixt din frunze de iedera. Decoctul mixt se obtine astfel: se pun 200g frunze uscate de iedera in 250 ml apa si se lasa la macerat 2-3 ore dupa care se filtreaza. Planta ramasa se fierbe timp de o ora intr-ul litru de apa, apoi se filtreaza. In final se amesteca decoctul cu maceratul (ambele lichide, planta ramasa se arunca). Amestecul astfel obtinut se pastreaza in frigider.

– se maseaza zilnic zonele cu vergeturi cu un amestec obtinut din 6 lingurite de ulei de masline si 4 fiole de elastina;

– pentru prevenirea acestora, se beau 2 cani de ceai de mesteacan pe zi (faciliteaza eliminarea toxinelor din organism);

– se adauga cateva picaturi de propolis peste crema de galbenele, se amesteca si se ung seara zonele cu vergeturi;

– se aplica zilnic pe zona afectata un amestec obtinut din: jumatate de ceasca de ulei de masline, un sfert de ceasca de gel de aloe vera, 6 capsule de vitamina E si 4 capsule de vitamina A.

Lasă un răspuns